marți, 15 noiembrie 2016

Funcția de conducere a măduvei spinării

Căi ascendente, senzitive, ale sensibilității
  • Conduc informația de la receptori la creier.
I. Căile sensibilităţii exteroceptive
  • conduc informațiile de la exteroreceptori = receptori care primesc stimuli din exteriorul organismului.
1. Calea sensibilităţii termice şi dureroase
Receptorii se găsesc în piele. Pentru sensibilitatea dureroasă, ca şi pentru cea termică, receptorii sunt terminaţiile nervoase libere.
Protoneuronul I se află în ganglionul spinal, dendrita lui este lungă şi ajunge la receptori, iar axonul pătrunde în măduvă, în cornul posterior.
Deutoneuronul II se află în neuronii senzitivi din cornul posterior al măduvei, axonul lui trece în cordonul lateral opus și formează fasciculul spinotalamic lateral, care, în traiectul său ascendent, străbate măduva şi trunchiul cerebral și ajunge la talamus.


Al III-lea neuron se află în talamus; axonul lui se proiectează pe scoarţa cerebrală, în aria somestezică I, lob parietal, girus postcentral.
2. Calea sensibilităţii tactile grosiere, protopatică
Receptorii se găsesc în piele, sunt reprezentaţi de corpusculii Meissner şi de discurile tactile Merkel.
Protoneuronul I se află în ganglionul spinal, dendrita lui este lungă și ajunge la receptori, iar axonul pătrunde în măduvă, în cornul posterior.
Deutoneuronul II se află în neuronii senzitivi din cornul posterior al măduvei, axonul lui trece în cordonul anterior opus și formează fasciculul spinotalamic anterior care, în traiectul său ascendent, străbate măduva, trunchiul cerebral şi ajunge la talamus.
Al IlI-lea neuron se află în talamus; axonul lui se proiectează în scoarţa cerebrală, în aria somestezică I, lob parietal, girus postcentral.
3. Calea sensibilităţii tactile fine, epicritică
Receptorii se găsesc în piele, sunt reprezentaţi de corpusculii Meissner şi de discurile tactile Merkel.
Protoneuronul I se află în ganglionul spinal, dendrita lui ajunge la receptori, iar axonul lui este lung, pătrunde în măduvă, în cordonul posterior de aceeași parte, urcă în bulb, unde face sinapsă cu deutoneuronul II în nucleii gracilis = Goll și cuneat = Burdach, formând fasciculele spinobulbare gracilis, medial și cuneat, lateral.
Fasciculul cuneat apare numai în măduva cervicală și toracală superioară.
Deutorneuronul II se află în nucleii gracilis și cuneat din bulb, axonul lui se încrucișază de partea opusă în bulb și formează decusația senzitivă, urcă prin punte și mezencefal și formează lemnisc median care se îndreaptă spre talamus.
Al IlI-lea neuron se află în talamus; axonul lui se proiectează în scoarţa cerebrală, în aria somestezică I, lob parietal, girus postcentral.

II. Căile sensibilităţii proprioceptive
  • conduc informațiile de la proprioreceptori = receptori care primesc stimuli din mușchi, tendoane, articulații.
1. Calea sensibilităţii kinestezice, simţul poziţiei şi al mişcării în spaţiu
  • utilizează calea cordoanelor posterioare, împreună cu sensibilitatea tactilă epicritică.
Receptorii sunt corpusculii neurotendinosi ai lui Golqi și corpusculii Ruffini.
Protoneuronul I se află în ganglionul spinal, dendrita lui ajunge la receptori, iar axonul lui este lung, pătrunde în măduvă, în cordonul posterior de aceeași parte, urcă în bulb, unde face sinapsă cu deutoneuronul II în nucleii gracilis = Goll și cuneat = Burdach, formând fasciculele spinobulbare gracilis, medial și cuneat, lateral.
Fasciculul cuneat apare numai în măduva cervicală și toracală superioară.
Deutorneuronul II se află în nucleii gracilis și cuneat din bulb, axonul lui se încrucișază de partea opusă în bulb și formează decusația senzitivă, urcă prin punte și mezencefal și formează lemnisc median care se îndreaptă spre talamus.
Al IlI-lea neuron se află în talamus; axonul lui se proiectează în scoarţa cerebrală, în aria somestezică I, lob parietal, girus postcentral.
2. Calea sensibilităţii proprioceptive de control al mişcării
Această cale este constituită din două tracturi:
  • tractul spinocerebelos dorsal, direct
  • tractul spinocerebelos ventral, încrucişat
Tractul spinocerebelos dorsal, direct, Flechsing
Receptorii acestei căi sunt fusurile neuromusculare.
Protoneuronul I este localizat în ganglionul spinal; dendrita ajunge la receptori, iar axonul, intră în măduvă, în cornul posterior.
Deutoneuronul II se află în neuronii senzitivi din cornul posterior al măduvei, axonul lui, nu se încrucișază se duce în cordonul lateral de aceeaşi parte, formând fasciculul spinocerebelos dorsal direct, urcă, străbate numai bulbul şi apoi, pe calea pedunculului cerebelos inferior, ajunge la cerebel;
Tractul spinocerebelos ventral, încrucişat, Gowers
Receptorii acestei căi sunt fusurile neuromusculare.
Protoneuronul I este localizat în ganglionul spinal; dendrita ajunge la receptori, iar axonul, intră în măduvă, în cornul posterior.
Deutoneuronul II se află în neuronii senzitivi din cornul posterior al măduvei, axonul lui, se încrucișază în cordonul lateral de aceeaşi parte, formând fasciculul spinocerebelos, ventral, încrucişat, Gowers, urcă, străbate bulbul puntea și mezencefalul și apoi pe calea pedunculului cerebelos superior, ajunge la cerebel.

III. Căile sensibilităţii interoceptive
  • conduc informațiile de la interoreceptori, visceroreceptori = receptori care primesc stimuli din interiorul organismului.
În condiţii normale, viscerele nu reacţionează la stimuli mecanici, termici, chimici, iar influxurile nervoase interoceptive nu devin conştiente. Numai în condiţii anormale viscerele pot fi punctul de plecare al senzaţiei dureroase.
Receptorii se găsesc în pereţii vaselor şi ai organelor, sub formă de terminaţii libere sau corpusculi lamelaţi.
Protoneuronul I se găseşte în ganglionul spinal; dendrită lui ajunge la receptori, iar axonul pătrunde în măduvă.
Deutoneuronul II se află în măduvă; axonii acestuia intră în alcătuirea unui fascicul şi, din aproape în aproape, ajung la talamus.
Al III-lea neuron se află în talamus.
Zona de proiecţie corticală este difuză.
Această cale este multisinaptică.
Spinal cord ascending tracts

Căi descendente, motorii, ale motricității
  • conduc informația de la creier la efectori
I. Calea sistemului piramidal
Are originea în cortexul cerebral şi controlează motilitatea voluntară.
Fasciculul piramidal corticospinal are origini corticale diferite: aria motorie, aria premotorie, aria motorie suplimentară şi aria motorie secundară, suprapusă ariei senzitive secundare. Dintre cele aproximativ 1000000 de fibre ale fasciculului piramidal, circa 700 000 sunt mielinizate.
Fibrele fasciculului piramidal străbat, în direcţia lor descendentă, toate cele trei etaje ale trunchiului cerebral şi, ajunse la nivelul bulbului, se comportă diferit.
  • în jur de 75% din fibre se încrucişează la nivelul bulbului (decusaţia piramidală), formând fasciculul piramidal încrucişat sau corticospinal lateral, care ajunge în cordonul lateral al măduvei;
  • înjur de 25% din fibrele fasciculului piramidal nu se încrucişează şi formează fasciculul piramidal direct sau corticospinal anterior, care ajunge în cordonul anterior de aceeaşi parte, fiind situat lângă fisura mediană, în dreptul fiecărui segment, o parte din fibre părăsesc acest fascicul, se încrucişează şi trec în cordonul anterior opus.
In traiectul lui prin trunchiul cerebral, din fibrele fasciculului piramidal se desprind fibre corticonucleare, care ajung la nucleii motori ai nervilor cranieni (similari cornului anterior al măduvei).
În concluzie, calea sistemului piramidal are doi neuroni:
  • un neuron cortical, central, de comandă;
  • un neuron inferior, periferic sau de execuţie, care poate fi situat In măduvă sau In nucleii motori ai nervilor cranieni.
Spinal cord pyramidal tract
II. Calea sistemului extrapiramidal
Are originea în etajele corticale şi subcorticale şi controlează motilitatea involuntară automată şi semiautomată. Căile extrapiramidale corticale ajung la nucleii bazali ,corpii striaţi. De la nucleii bazali, prin eferenţele acestora: fibre strionigrice, striorubice şi strioreticulate, ajung la nucleii din mezencefal (nucleul roşu, substanţa neagră şi formaţia reticulată), continuându-se spre măduvă prin fasciculele nigrospinale, rubrospinale şi reticulospinale; de la nivelul nucleilor bulbari - olivari şi vestibulari - se continuă cu fasciculele olivospinale şi vestibulospinale.
Toate aceste fascicule extrapiramidale ajung, în final, la neuronii motori din cornul anterior al măduvei.
Prin căile descendente piramidale şi extrapiramidale, centrii encefalici exercită controlul motor voluntar (calea piramidală) şi automat (căile extrapiramidale) asupra musculaturii scheletice. în acest mod sunt reglate tonusul muscular şi activitatea motorie, fiind menţinute postura şi echilibrul corpului.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu