Simțul mirosului - olfacția - este slab dezvoltat la om, comparativ cu unele animale. Rolul său principal constă în a depista prezența în aer a unor substanțe mirositoare, eventual nocive, și împreună cu simțul gustului, de a participa la aprecierea calității alimentelor și la declanșarea secrețiilor digestive.
Stimulii sunt substanțe chimice odorante, volatile și solubile, care pot traversa stratul de mucus și atinge celulele olfactive.
Receptorii sunt chemoreceptori care ocupă partea postero-superioară a foselor nazale, fiind reprezentați de celulele bipolare din mucoasa olfactivă.
Calea de conducere
I protoneuronii sunt aceeași cu receptorii – 10-20 celulele bipolare care au dendrite scurte și groase, care se termină cu o veziculă, butonul olfactiv, prevăzută cu cili; axonii celulelor bipolare pleacă de la polul bazal şi formează nervii olfactivi care străbat lama ciuruită a etmoidului și se termină în bulbul olfactiv
II deutoneuronii sunt neuronii multipolari - celulele mitrale din bulbul olfactiv, axonii lor formează tractul olfactiv
Centrul nervos - fața medială a lobului temporal, aria olfactivă — girul hipocampic și nucleul amigdalian. Calea olfactivă nu are legături directe cu talamusul.
Senzația este de miros – olfacție
Omul poate distinge până la 10 000 de mirosuri diferite, dar există un număr de aproximativ 50 de mirosuri primare, din a căror combinare, în proporții diferite, poate rezulta întreaga diversitate de senzații olfactive.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu