Cerebelul

Cerebelul este situat în  fosa posterioară a craniului, fiind separat de emisferele cerebrale prin cortul cerebelului, prelungire a durei mater cerebrale, o membrană conjunctivo-fibroasă. Se găsește înapoia bulbului şi a punţii, cu care delimitează cavitatea ventriculului IV.

Are forma unui fluture, prezentând o porţiune mediană, vermisul, şi două porţiuni laterale, voluminoase, numite emisfere cerebeloase.

Este legat de bulb, punte şi mezencefal prin pedunculii cerebeloşi inferiori, mijlocii şi superiori. Aceşti pedunculi conţin fibre aferente şi eferente; cei mijlocii conţin numai fibre aferente.

Suprafaţa cerebelului este brăzdată de şanţuri paralele, cu diferite adâncimi:

• santuri numeroase şi superficiale, delimitând lamelele, foliile cerebeloase;
• santuri mai adânci, care delimitează lobulii cerebelului;
• santuri foarte adânci, în număr de două, care delimitează lobii cerebelului.

Lobii sunt:

• anterior – paleocerebel, rol în reglarea tonusului muscular;
• posterior – neocerebel, rol în coordonarea mișcărilor fine comandate de scoarța cerebrală;
• floculonodular – arhicerebel, rol în păstrarea echilibrului static și dinamic.

Substanta cenușie:

• la exterior, formează scoarţa cerebelului. Scoarta cerebeloasă este formată din trei straturi: molecular, mijlociu = al celulelor Purkinje și granular;
• la interior, formează nuclei cerebelosi: fastigiali, globuloși, emboliformi, dințați.

Substanța albă:

• la interior.

Scoarţa cerebeloasă înconjoară substanţa albă centrală, care trimite prelungiri în interior, dând, în ansamblu, aspectul unei coroane de arbore, de unde şi numele de arborele vietii.

Extirparea cerebelului produce:

• astenie – scăderea forţei voluntare;
• astazie – tulburări ale ortostatismului;
• atonie – diminuarea tonusului muscular.

După câteva luni tulburările se atenuează prin compensare corticală.