duminică, 30 octombrie 2016

Măduva spinării

Se găsește în canalul vertebral format din suprapunerea orificiilor vertebrale, pe care însă nu îl ocupă în întregime. Limita superioară corespunde găurii occipitale sau vertebrei C1, limita inferioară se află în dreptul vertebrei L2.
Sub vertebra L2, măduva se prelungeşte cu conul medular, iar acesta cu filum terminale. De o parte şi de alta a conului medular şi a filumului terminal, nervii lombari şi sacrali, cu direcţie aproape verticală, formează „coada de cal“.
În dreptul regiunilor cervicală şi lombară, măduva prezintă două porţiuni mai voluminoase, intumescen- ţele = dilatările cervicală şi lombară, care corespund membrelor.

Meningele spinale
Între peretele osos al vertebrelor şi măduvă se află cele trei membrane ale meningelor vertebrale care asigură protecţia şi nutriţia măduvei.

luni, 26 septembrie 2016

luni, 12 septembrie 2016

duminică, 4 septembrie 2016

Sinapsa

Sinapsa este conexiunea funcțională între un neuron și un alt neuron sau o celulă efectoare musculară sau secretorie.
Clasificare:
Sinapse electrice
Sunt alcătuite din două celule de aceleași dimensiuni care sunt alipite în zonele lor de rezistență electrică minimă. Ionii și moleculele trec prin aceste locuri de joncțiune bidirecționale.

vineri, 2 septembrie 2016

Gruparea generatoarelor

Generatoarele pot fi grupate în serie, în paralel și mixt.
Gruparea în serie
Pentru a grupa în serie mai multe generatoare se leagă borna pozitivă a unui generator cu borna pozitivă a următorului generator.
Un generator sau o sursă de tensiune este caracterizată de tensiune electromotoare ”E” și de rezistența internă ”r”.

vineri, 26 august 2016

Legile lui Krichhoff. Energia si puterea electrică

Legile lui Kirchhoff
Se numește nod locul unde se întâlnesc cel puțin trei conductoare.
Se numește latură porțiunea cuprinsă între două noduri consecutive.
Se numește ochi conturul închis format de mai multe laturi.
Prima lege a lui Kirchhoff - se aplică pentru nodurile circuitului. Este o consecință a conservării sarcinii electrice într-un nod al unei rețele electrice.