Analizatorii

Analizatorii sunt sisteme complexe, morfologice și funcţionale, care au rolul de a recepţiona stimuli specifici, de a genera şi conduce influxuri nervoase şi de a forma, pe baza analizei influxurilor nervoase, senzaţii specifice.

Prin intermediul lor, la nivel cortical, se realizează analiza cantitativă și calitativă a stimulilor din mediul extern și intern asupra receptorilor.

Pe baza informaţiilor furnizate de analizatori, organismul se integrează în mediu, adoptând comportamentul adecvat schimbărilor permanente din jurul său.

Fiecare analizator este alcătuit din trei segmente: periferic, de conducere şi central.

Segmentul periferic, receptorul - R este o structură specializată pentru recepţionarea anumitor stimuli care sunt variaţii ale diverselor forme de energie electromagnetică, mecanică, termică, chimic. Receptorii convertesc energia stimulilor specifici în potenţiale de acţiune care vor fi preluate şi transmise de segmentul de conducere.

Clasificarea receptorilor

• După localizare, pot fi:
• exteroceptori, primesc stimuli din afara organismului;
• proprioceptori, primesc stimuli din mușchi, tendoane, articulații, ligamente, periost;
• interoceptori – visceroreceptori, primesc stimuli din  interiorul organismului.
• După tipul de energie pe care îl recepţionează:
• fotoreceptori – recepţionează variaţii ale energiei electromagnetice;
• mecanoreceptori – recepţionează variaţii ale energiei mecanice;
• chemoreceptori – recepţionează anumite substanţe chimice, exemple: muguri gustativi, epiteliul olfactiv, corpii carotidieni și aortici, nociceptorii sunt considerati chemoreceptori deoarece sunt stimulați de substanțe chimice eliberate de celulele distruse;
• termoreceptori – recepţionează variaţiile de temperatură.
• După adaptabilitatea lor la stimuli, receptorii pot fi:
• fazici, răspund cu o creștere a activității la aplicarea stimulului, dar chiar dacă stimulul se menține, activitatea acestuia scade ulterior, de exemplu, receptorul olfactiv;
• tonici, prezintă activitate relativ constantă pe toată durata de acţiune a stimulului, de exemplu, receptorii vizuali, auditivi.

Receptorii nu respectă legea „tot sau nimic", la acţiunea stimulului specific cu valoare subliminară, se produce un potenţial local, numit potenţial de receptor. La creşterea intensităţii stimulului specific, potenţialul de receptor creşte până la atingerea pragului necesar declanşării potenţialului de acţiune. Stimulii cu intensităţi variabile, determină descărcarea potenţialelor de acţiune cu frecvenţe variabile. Intensităţile mari ale stimulilor specifici determină şi frecvenţe mari ale potenţialelor de acţiune, care vor servi la codificarea stimulilor la nivelul ariilor corticale specifice.

Segmentul de conducere, intermediar, cale de conducere – CC – este format din căile nervoase, senzitive, ascendente, prin care impulsurile nervoase generate de receptori, sunt transmise către scoarţa cerebrală.

Aceste căi pot fi directe sau indirecte.

Pe căile de conducere directe, impulsurile sunt conduse rapid, au sinapse puține, iar proiecţia lor este într-o arie corticală specifică.

Pe căile de conducere indirecte, SRAA impulsurile sunt conduse lent, au sinapse multe şi sunt proiectate difuz în scoarţa cerebrală.

Segmentul central, centrul nervos - CN se află în cortex, este reprezentat de arii din scoarța cerebrală, informaţiile primite de la receptori sunt analizate, sintetizate, decodificate și transformate în  senzaţii specifice.